Masini de rindeluit si profilat

 

 

Maşinile de rindeluit şi profilat sunt destinate prelucrării longitudinale a produselor din lemn masiv, materiale cu fibre lemnoase cum ar fi MDF, materiale plastice sau alte materiale asemănătoare, fiind astfel de obicei mașina principală din producție. Obțineți cea mai bună valorificare a materiei prime, cu calitatea și fiabilitatea Weinig. Două aspecte care fac din Weinig liderul mondial fără egal.

 

 

În mașinile noastre este cuprinsă experiența din zeci de ani, de care dumneavoastră profitați. Prin inovațiile noastre obținem în permanență noi puncte de referință. Mașinile de bază bine gândite pot fi completate cu opționale inteligente, astfel putem îndeplini prompt cerințele dumneavoastră. Descoperiți lumea incitantă a mașinilor de profilat Weinig, domeniile de utilizare sunt aproape nelimitate.

 

 

Conform moto-ului nostru “Weinig vă oferă mai mult!” nu ne limităm doar la automatele de rindeluit și profilat, ci vă mai punem la dispoziție: începând de la scule de prelucrare, producția de cuțite pe automate din seria Rondamat și verificarea acestora, până la automatizări și proiectarea de fluxuri tehnologice complete. Cu Weinig aveți la dispoziție un partener competent prin toate aceste aspecte.

 

 

 

Weinig Cube

Din totdeauna Weinig a transformat tradiția în inovație. Prin Cube facem un nou pas înainte, deoarece atât de ușor încă nu ați rindeluit pe patru fețe niciodată. În lucrul de zi cu zi aveți nevoie de o mașină robustă și ușor de folosit. Exact asta vă oferă Cube.

Datorită bazei din materiale compozite, Cube funcționează după principiul plug-and-play: instalați, reglați, gata. Datorită operării intuitive și sigure produceți din primul minut, fără a fi necesară o școlarizare complexă. Reglarea mașinii se face complet automat, trebuie să introduceți doar dimensiunile finale dorite. Tehnologia consacrată Weinig garantează capacitate mare la dimensiuni mici și cea mai mare siguranță a procesului de producție. Astfel, Cube vă permite un efort redus considerabil de lucru și vă oferă mașina perfectă pentru rindeluirea pe patru fețe.

Dimensiunile de prelucrare sunt: lățime între 8 și 260 mm și grosime între 15 și 260 mm.

Weinig Cube 3

 

 

Weinig Profimat 30 și 50

Fiabil, rapid, flexibil - urmașul seriei Profimat este pregătit!
Dacă un atelier de tâmplărie caută o mașină clasică de rindeluit și profilat pe patru fețe, se pun următoarele întrebări: ce trebuie să ofere noua generație, pentru a face față la noile cerințe crescânde din branșă? Cine oferă viteza necesară, flexibilitatea și calitatea cu care v-ați obișnuit de la firma Weinig?

Noul WEINIG Profimat este răspunsul la aceste întrebări. Cel puțin dacă căutați un urmaș pentru o mașină de profilat legendară, care poate să rindeluiască și să profileze precis. Experimentați noua generație de mașini de rindeluit și profilat, care se concentrează pe cele esențiale, dar oferă totuși multe noi posibilități firmei dumneavoastră.

Totul sub control.
Seria Profimat poate fi dotat cu un pachet de comandă inteligent pentru reproducerea profilelor prin apăsarea unui singur buton - inclusiv ecran de 10,1” cu comandă intuitivă. Lățimea și grosimea se poziționează automat pe cotele necesare. Alternativ, mașina poate fi reglată manual.

Confort maxim, sigur și eficient.
Comanda intuitivă a seriei Profimat vă oferă timpi de reglare scurți, siguranță mare pentru operator, confort ridicat în utilizare și un lucru sigur. Toate acestea se realizează cu un consum redus de curent, caracteristică cu care puteți obține punctaj ridicat la finanțări.

Precis și fără vibrații - cu un necesar redus de spațiu
Fiind dotat cu un batiu stabil din fontă și arbori cu calitatea recunoscută WEINIG la seria Profimat, se asigură o calitate excelentă a suprafeței produselor obținute. Cu toate acestea, noul Profimat are o construcție compactă, spațiul necesar nefiind mai mare decât la predecesorul său.

Un partener de încredere - cu multiple posibilități.
Datorită construcției compacte, robuste și a lipsei dotărilor care nu sunt necesare, seria Profimat este foarte fiabilă și cu necesar redus de întreținere. Cine are planuri mari, poate dota Profimatul cu o lățime de lucru de 260 mm, în locul celui standard de 230 mm.

Weinig Profimat

 

  Profimat 30 Profimat 50
Avans:  6-15m./min. 5-30m./min.
Turație: 6000 rot./min. 7000 rot./min.
Configurație arbori: Jos-Dr-St-Sus Jos-Dr-St-Sus-Jos
Jos-Dr-St-Sus-Jos Jos-Dr-St-Sus-Sus-Jos
Lățime de lucru: 13 - 230 mm 20 - 230 mm
Înălțime de lucru: 8 - 120 mm 10 - 160 mm
Diametru arbore: 40 mm 40 mm
Tensiune de lucru: 400 V, 50 Hz 400 V, 50 Hz
Dimensiuni: 3728 x 1270 x 1700 mm 3820 x 1954 x 1900 mm

 

 

 

Weinig Powermat

Mașina automată de rindeluit și profilat reprezintă utilajul principal din producția dumneavoastră. Pe această mașină se adaugă plusvaloarea produsului, prin obținerea unui reper profilat dintr-o șipcă pe patru fețe. Seria Powermat oferă pentru orice mărime de fabrică – de la atelier la producțiile industriale în serie – mașina optimă, pentru producție eficientă. Prin gama largă de la Powermat 700 la 2500 sunt acoperite cele mai variate cerințe, indiferent dacă sunt prelucrate șipci, ferestre, grinzi, podele sau se efectuează prerindeluire. Datorită construcției modulare, seria Powermat se mulează pe cerințele dumneavoastră referitoare la calitate, flexibilitate, capacitate și permite obținerea de soluții specifice.

Cu ajutorul comenzii de mașină inteligente, poziționării automate a arborilor și a sistemului patentat PowerLock, reglarea mașinii devine atât de rapidă, simplă și sigură cum nu a mai fost până acum. Prin adăugarea dintr-o gamă vastă de opționale, puteți obține capacitatea maximă a Powermatului dumneavoastră. Astfel, Powermat satisface toate cerințele – indiferent dacă prelucrați lemn masiv, materiale lemnoase, mase plastice, ghips sau beton.

Seria Powermat înglobează 100% calitatea Weinig, care își are originea acum zeci de ani. O garanție mai bună pentru o producție eficientă, care satisface cerințele actuale ale pieței, nu există.

 

Seria Powermat cuprinde următoarele modele:

Weinig Powermat 700

Cu seria Powermat de la Weinig a început în 2004 o nouă eră a rindeluirii și profilării. Acum, prin Powermat 700 vine noua generație a automatelor de rindeluit și profilat și vă deschide noi posibilități nebănuite până acum.

Powermat 700 dispune de un concept complet nou de utilizare, care nu există la nicio altă mașină de profilat. Datorită celui mai bun confort și a timpilor extrem de scurți de reglare, obțineți noi culmi ale flexibilității. Astfel, Powermat se mulează perfect pe cerințele actuale ale pieței și impune noi standarde pentru prelucrarea pe patru fețe.

Weinig Powermat 700

 

 

 

Conceptul de utilizare Confort-Set

Noul concept Confort-Set cuprinde o multitudine de reglaje fără scule ale elementelor de presare și de ghidaj, care pot fi făcute rapid, sigur și exact. Astfel, operatorul beneficiază de un confort necunoscut până acum, deoarece reglarea unei mașini de profilat nu a fost niciodată mai ușoară. Rezultatul operațiilor de reglare se reflectă și în calitatea produselor finite.

Creșterea capacității

Datorită turației standard de 7000 rot./min. Powermat 700 permite o creștere a capacității. La aceeași calitate ridicată a suprafeței, poate fi mărită viteza de avans și astfel se obține o productivitate mai mare cu 15% față de mașinile de profilat clasice.

O creștere suplimentară este posibilă prin mărirea turației la 8000 rot./min., mașina satisfăcând astfel optim cerințele momentane referitoare la productivitate și eficiență.

PowerLock

În locul în care vârful cuțitului atinge suprafața lemnului, se decide la prelucrare calitatea suprafeței. Scule absolut precise sunt un strict necesar, dar și cele mai bune scule au nevoie de arbori cu toleranțe foarte bune.

Arborii Weinig garantează cea mai bună precizie de rotație fiind fabricați chiar în Tauberbischofsheim. Prinderea patentată PowerLock permite nu doar o schimbare a sculei prin apăsarea unui buton, ci puteți obține și o suprafață briliantă cu o turație de 8000 rot./min

PowerCom Plus

Cu o foarte bună capacitate și surprinzător de simplu – acesta este PowerCom Plus, soluția perfectă pentru gestionarea și organizarea muncii cu Powermat 700. PowerCom permite prelucrarea informațiilor referitoare la date despre arbori, controale de service sau măsurarea sculelor, ca și sistem complet și creează legătura între toate aceste componente necesare pentru producția perfectă.

PowerCom vă oferă toate datele importante despre sistemul dumneavoastră rapid, foarte simplu pe un panou tactil. Prin această comandă aveți acces la date de la până la 15 utilaje. Prin comenzile de pe ecran puteți poziționa automat axele de lucru. Salvarea datelor de lucru și ale mașinii vă permit o optimizare țintită a producției dumneavoastră.

Cei care își măsoară sculele după ascuțire fac pasul decisiv către precizia profilelor și reducerea timpilor de reglare. Puteți efectua aceste măsurători confortabil cu OptiControl. Dimensiunile măsurate sunt trimise online la comandă, reglarea mașinii devenind joacă de copii.

Cu acest soft gestionați până la 10.000 de date de profil și scule de prelucrare. Dacă doriți să produceți un profil anume, puteți să îl încărcați din baza de date. Valorile care trebuie reglate sunt afișate digital la axele de reglaj ale arborilor asigurând astfel exactitatea la reluarea producției unui profil.

Pentru o îmbunătățire continuă a producției dumneavoastră este necesar în primul rând o documentație completă a situației actuale. PowerCom adună toate aceste date pentru dumneavoastră, astfel încât să aveți întotdeauna o viziune clară asupra producției și starea mașinilor.

Rolă de avans liberă

Elementele de presare și ghidare garantează o trecere lină și sigură a reperului prelucrat prin mașină. La fel de importantă este și reglarea corectă a acestora. Rola de avans liberă vizavi de arborele din stânga oferă în acest sens avantaje enorme.

Ea trebuie reglată o singură dată în funcție de diametrul de rotație al arborelui din stânga, după care se va deplasa automat la reglarea lățimii de lucru! Astfel, reduceți lucrările de reglaj ale lățimii fără a face compromis la calitatea prelucrării.

 

Weinig Powermat 1500

Design modern, prelucrare perfectă până la ultimul detaliu, tipic WEINIG: cu Powermat 1500 veți experimenta capacitatea deplină a unei mașini de rindeluit WEINIG.

Cu o dotare excepțională în standard, care se bazează pe cele mai noi tehnologii în domeniu, Powermat 1500 oferă un excelent confort în utilizare și un maxim de rentabilitate. Decenii de experiență au influențat dezvoltarea acestei mașini. Completat prin dotări opționale necesare, Powermat 1500 va fi perfect adaptat nevoilor dumneavoastră. Rezultatul: o mașină care face față cu brio chiar și la aplicații dificile menținând cea mai bună calitate a produsului finit.

Începând cu batiul de înaltă calitate din fontă, până la o operare intuitivă și sigură: cea mai nouă tehnologie, flexibilitate și o mare performanță fac din Powermat 1500 o mașină care se potrivește în aproape orice producție modernă. Adăugați la toate acestea o rentabilitate superioară, o valoare excelentă de revânzare și legendara calitate a suprafeței WEINIG.

Noul concept de operare Confort Set cuprinde un număr mare de reglaje fără scule a elementelor de presare și a celor de ghidare, care pot fi executate rapid, precis și sigur. Pentru aceste reglaje sunt disponibile scale cu valori, cât și afișaje electronice digitale ușor de citit și ajustări rapide. Astfel, operatorul mașinii va experimenta un nou grad de confort la reglarea mașinii de rindeluit, necunoscut până acum. Rezultatul setărilor se regăsește în calitatea produselor finite fabricate de dumneavoastră.

1. Performanțe remarcabile
Cu o viteză a arborelui de 7.000 de rotații pe minut, noul Powermat vă oferă mai multă performanţă. Acest lucru se traduce într-o mai mare producție de ml. pe zi, păstrând aceeași calitate ridicată a suprafeței.

2. Extracția eficientă a rumegușului
Noul sistem de extracție asigură o preluare optimă a rumegușului. Astfel se reduc ruperile de fibră și nivelul de zgomot. Suplimentar scade viteza necesară a aerului.

3. Controlul intuitiv al mașinii
Cu Memory Plus pot fi reglate rapid pe ecranul mare dimensiunile lemnului sau schimbate profilurile. Toate setările pot fi stocate pentru a fi reproduse la o dată ulterioară.

4. Excelentă ușurință de folosire
Cu conceptul de operare Confort Set aveți toate atu-urile într-o singură mână: acces optim și setarea confortabilă a mașinii, garantează lucrul rapid și în siguranță la cea mai ridicată calitate.

Weinig Powermat 1500

 

 

 

Inovațiile Weinig au împins întotdeauna tehnologia prelucrării lemnului masiv și au stabilit noi standarde. Noul Powermat 1500 continuă tradiția - pentru a face lucrul zilnic mai simplu, mai productiv și mai profitabil. Cu o mulțime de opționale utile, Powermat 1500 poate fi adaptat la cerințele dumneavoastră individuale. Domeniul de aplicații depășește procesarea exclusivă a lemnului masiv.

Adaptăm perfect viteza de rotație a arborilor între 4000 rot/min și 12.000 rot/min la aplicația dumneavoastră și a necesarului de capacitate.

Sistemul de monitorizare a mașinii detectează automat dacă există o piesă în interiorul mașinii sau nu. Astfel există posibilitatea modificărilor dimensionale în timp ce mașina este în funcțiune. Beneficiați de o operare simplă si economisiți timp!

SmartTouch oferă afișarea informațiilor de reglaj pe o tabletă mobilă, suplimentar la panoul de control. În acest mod, operatorul are toate informațiile de reglaj relevante unde îi este necesar.

Elementele de presiune și capota de exhaustare pot fi reglate foarte simplu în funcție de diametrul de rotație al arborilor. Acest lucru garantează un reglaj confortabil și o ghidare sigură a piesei prelucrate.

Prin papucul de presare rabatabil se evită o coliziune cu un cuțit chiar și în cazul adaosurilor mari de prelucrare. Cu EasySet papucul de presare poate fi reglat rapid în funcție de diametrul de rotație.

Rola de presiune liberă superioară vizavi de axul din stânga trebuie reglat doar o singură dată în funcție de diametrul de rotație. La schimbarea lățimii piesei de prelucrat, rola se deplasează împreună cu axul din stânga!

Cu Powermat 1500 puteți produce suprafețe texturate cu aspect natural. Posibilitățile de texturi ornamentale cu suprafețe neregulate sunt aproape nelimitate.

 

Ideal pentru companii cu:
- varietate mare de profiluri
- modificări frecvente ale profilului
- prelucrarea de comenzi unice
- mai multe mașini
- servicii de ascuțit interne

     

    Weinig Powermat 2400

    Diversitatea de produse din prelucrarea industrială a lemnului masiv este imensă. Indiferent de piața pentru care lucrați: cu Powermat 2400 aveți întotdeauna mașina potrivită, aceasta oferindu-vă atât o platformă de mare capacitate pentru cerințele dificile zilnice în mai multe schimburi, cât și flexibilitate. Toate acestea sunt asigurate de un sistem modular cu un program vast de agregate, scule și sisteme de avans. Construcția modulară și numărul mare de opționale vă permit folosirea pentru o mare varietate de aplicații.

    Puteți rindelui grinzi cu 10 m/min. sau șipci cu 100 m/min., cu 4000 sau 12.000 rot./min., noi vă construim Powermatul 2400 potrivit. Cu viteze de rotație de până la 12.000 rot./min., tehnologie de jointare și sisteme de avans puternice, mașina vă oferă cele mai bune condiții pentru producția de serie cu calitatea legendară a suprafeței Weinig.

    Powermat satisface deja ca și utilaj individual cele mai înalte așteptări, dar astfel potențialul maxim al mașinii încă nu este atins. Prin completarea cu automatizările PowerMech puteți crește considerabil eficiența, aceasta fiind cheia pentru cea mai mare eficiență și productivitate. Unitățile funcționale acoperă gama de la alimentare, scanare, transport, ambalare și stivuire. Prin gradul de automatizare stabiliți cât de mult doriți să folosiți din potențialul enorm de capacitate al Powermat 2400.

    Weinig Powermat 2400

     

     

    Sistem de jointare
    Tehnologia de jointare și sculele cu fixare hidraulică vă oferă suprafețe excelente, fiind imbatabile în combinație cu sistemul Weinig PowerLock. La Powermat 2400 puteți configura aceste combinații și puteți profita simplu de pe urma lor: sculele Weinig jointate garantează că toate tăișurile cuțitelor au exact același diametru de rotație.

    Cu PowerLock obțineți astfel suprafețe excelente la turații de 10.000 rot./min. și cele mai mari viteze de avans! Pot fi folosite atât pietre de joint drepte pentru rindeluire – acționate manual sau automat- cât și pietre jointare complet automate pentru cuțite profilate. Know-How de la Weinig și experiența ne oferă o siguranță absolută a procesului pentru această tehnologie pretențioasă.

    Weinig Powermat 3000

    Această mașină unește toate cerințele într-o mașină de mare viteză: construcție masivă, sistem de avans puternic, tehnologie cu scule hidraulice și un potențial excelent de capacitate.

    Seria 3000 reprezintă cea mai înaltă treaptă a calităţii în construcţia și prelucrarea maşinilor de rindeluit. Asta se traduce prin rindeluire și profilare cu viteze de avans de până la 800 m/min și asta cu suprafeţe incredibil de curate. Atât de perfecte, încât mulţi renunţă chiar şi la şlefuit.

    Powermat 3000